Gorj: Băgat în cămașa de forță după ce și-a amenințat mama cu moartea

Un bărbat a fost internat la psihiatrie după ce și-a amenințat cu moartea propria mamă. Acesta a făcut scandal și într-un bar, acolo unde a reproșat unei tinere că nu-l iubește, spunându-i că o să îi ia zilele.

La data de 1 martie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui local public de pe raza comunei Bărbătești, un localnic în de 44 de ani ar fi agresiv și ar provoca scandal.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi amenințat-o cu moartea pe o tânără de 26 de ani, din comuna Săulești, vânzător-gestionar în localul public, pe motiv că aceasta nu îl iubește, ocazie cu care a tulburat liniștea publică în incinta unității comerciale, unde se aflau clienți.

Totodată, bărbatul ar fi afirmat, în mod repetat, că intenționează să o omoare pe mama sa, în vârstă de 72 de ani, din comuna Bărbătești, care ulterior a formulat plângere față de fiul său, precizând faptul că acesta i-a adresat amenințări cu moartea de mai multe ori, fiindu-i teamă de el, motiv pentru care a solicitat și emiterea unui ordin de protecție.

 

Cu această ocazie, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului, acesta fiind internat la Spitalul Județean Gorj – Secția Psihiatrie”, a transmis IPJ Gorj.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Articolul precedentUltimul bilet! Handbalistele, două variante din trei pentru a merge la Jocurile Olimpice
Articolul următorGorj: Încătușat! A încălcat ordinul de protecție și a luat fosta concubină ”la plimbare”, împotriva voinței ei