Gorj: Bărbat băgat în arest după ce a vrut să continue răfuiala cu soacra, pe care o bătuse

Un bărbat din Novaci a ajuns în arestul Poliției Gorj după ce a încălcat ordinul de protecție impus în urma agresiunii exercitate de acesta asupra soacrei sale.

La data de 30 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, de către o femeie de 53 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că are un conflict în familie cu soțul sau.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 57 de ani, din comuna Polovragi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violență asupra soacrei sale de 84 de ani și amenințat-o cu acte de violență pe soția sa.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie si amenințare, polițiștii luând totodată și măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.

În cursul aceleași zile, bărbatul ar fi revenit la domiciliu, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu”, a transmis IPJ Gorj.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor instituite, iar față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.