Gorj: Cu drogurile în casă, pregătite pentru vânzare! Percheziții la Târgu Jiu, Rovinari și Bălănești

Patru tineri au fost reținuți, joi, în urma unor percheziții pe raza localităților Târgu Jiu, Rovinari, Timișoara și Bălănești, Gorj. Respectivii sunt cercetați pentru trafic de droguri.

La data de 25 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracţională a patru persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive. În cauză s-a reţinut faptul că, în luna ianuarie a.c., trei dintre bănuiţi ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat şi alte persoane, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive. Astfel, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat droguri de risc (cannabis) şi substanţe cu efect psihoactiv, consumatorilor, preponderent tineri, din judeţul Gorj. În urma punerii în aplicare a 12 mandate de percheziţie domiciliară, în Târgu Jiu, Timişoara, Rovinari şi Bălăneşti, au fost descoperite şi ridicate 1,6 kilograme de cannabis, aproximativ 210 grame de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o substanţă solidă conglomerată, de culoare albă, o substanţă de culoare albă, sub formă solidă, tip bulgări, şase cântare de precizie, 5 grindere, 11 telefoane mobile, un memory-stick, o armă de tip airsoft cu două încărcătoare, mai multe carte SIM şi 7004 lei. De asemenea, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reţinerea a patru bănuiţi, pentru 24 de ore”, a transmis DIICOT.

Articolul precedentTârgu Jiu: Sărbătoare la Polivalentă, nu ai voie să lipsești! Handbalistele dispută ultimul joc din sezon
Articolul următorMeci nebun în Bănie: U Craiova a condus cu 3-0 și a fost egalată. Mititelu vrea baraj cu CSU: Nu contează cine o să învingă