Meci nebun în Bănie: U Craiova a condus cu 3-0 și a fost egalată. Mititelu vrea baraj cu CSU: Nu contează cine o să învingă

 

U Craiova a trecut de FC Voluntari, scor 5-4, la loviturile de departajare, vineri seara, în Bănie, în primul baraj al Superligii de fotbal pentru Europa Conference League, în care scorul a fost egal, 3-3, după cele 90 de minute regulamentare şi după prelungiri.
Oltenii au avut 3-0 în minutul 77, dar ilfovenii au reuşit să egaleze, deşi evoluau în zece oameni.
Juveții au deschis scorul prin Aurelian Chiţu (36), care a reluat simplu după ce Matricardi a respins mingea în el, atacantul profitând şi de ieşirea neinspirată a portarului Mihai Popa. Goalkeeper-ul ilfovenilor a gafat şi la golul al doilea, marcat de belgianul William Baeten (61). La golul al treilea al gazdelor, Matricardi a respins greşit la Juan Bauza, iar acesta i-a trimis lui Aurelian Chiţu, care a marcat (63).
”Vizitatorii” au marcat primul gol prin albanezul Nasser Aliji (78). Oaspeţii au primit penalty la henţul comis de Danny Henriques și islandezul Runar Mar Sigurjonsson a transformat (85). Cu două minute mai devreme echipa din Ilfov rămăsese în zece, Aliji fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben, în urma busculării lui Bauza. FC Voluntari a egalat la ultima fază, prin Andrei Dumiter (90+7), cu capul, după un corner executat de Sigurjonsson.
La loviturile de departajare, alb-albaștrii au ratat prin Samuel Asamoah (a apărat Mihai Popa), transformând Andre Duarte, William Baeten, Sekou Sidibe, Ionuţ Zanfir şi George Ganea. De la oaspeţi au ratat Igor Armaş şi Cristian Paz, ambii nimerind bara, în timp ce au Runar Mar Sigurjonsson, Mihai Răduţ, Patricio Matricardi şi Andrei Dumiter au înscris de la punctul cu var.

 

Adrian Mititelu: Mi-aș dori să jucăm cu CSU. Un meci frumos în care nu contează cine o să învingă

 

O seară… Nu-mi amintesc o astfel de seară, așa ceva n-am mai prins sau poate ceva asemănător îmi aduc aminte în 2006 când cu Iași pe zăpadă aici ne-au condus cu 2-0 am întors noi 3-2 și ne-au egalat în ultimul minut 3-3. Sincer, eram convins că la penalty-uri o să pierdem. Pentru că numai noi puteam să avem astfel de ghinioane. 

Tot timpul în meciurile decisive din istoria echipei am avut ghinion, n-am avut șansă. În seara asta am avut și șansă să câștigăm totuși pe final. E o victorie meritată, dar este o victorie care ne-a scos. Am spus-o și o repet. Voluntari este o echipă foarte bună, iar cu echipele mari joacă foarte bine. La Craiova pe acest stadion joacă foarte bine. Au făcut meciuri foarte bune și cu CSU. Au un antrenor foarte bun și au jucători de calitate.

Dacă i-ai îmbrăca în echipamentul lui FCSB sau CFR Cluj eu vă spun că se bat la titlu fără probleme. E o echipă foarte bună și tot timpul mi-a fost teamă de ea. E o echipă care deja are în fața noastră un ascendent chiar dacă astăzi i-am bătut la penalty-uri rămâne o nucă tare și bine că am trecut de ei. (…) Astăzi am obținut o mențiune chinuit pe final. Cu puțină șansă, șansa loteriei penalty-urilor. Sper să obținem și premiul acum. (…) Am zis că gata. De obicei o echipă care întoarce după 0-3 câștigă la penalty. Așa este. Uitați-vă Liverpool cu AC Milan. Pentru că vin cu moral, cu optimism. Plus că cei mai buni executanți: Chițu, Bauza, Achim, Albu, Bahassa nu mai erau pe teren. Dacă aceștia erau pe teren, erau primii executanți. N-am câștigat niciodată la penalty-uri. E prima oară după atâția ani când câștig (…) Cu CSU (și-ar dori să joace barajul – n.red.) Sincer, cu ei îmi doresc pentru că o echipă care joacă fotbal și e bine pentru noi, pentru fotbalul craiovean și m-aș bucura. Chiar le țin pumnii duminică. Sper ca ei să bată pe cei de la Sepsi și cei de la CFR să facă un egal.

N-am chef de deplasare la Cluj. E și joi meciul la Cluj. Nu știu dacă mai găsim avion. Nici nu am vrut să mă interesez. Cu Vaslui am pregătit tot, mese și lăutari și după lumea ne-a acuzat că am făcut blaturi și alte nebunii. 

De ceea mi-aș dori să jucăm lunea cealaltă cu CSU. Un meci frumos în care nu contează cine o să învingă”, a declarat, pentru Fanatik, patronul alb-albaștrilor.

 

Articolul precedentGorj: Cu drogurile în casă, pregătite pentru vânzare! Percheziții la Târgu Jiu, Rovinari și Bălănești
Articolul următorDin nou, în doar câteva zile: Energia electică vândută spot în România este la preț negativ