Gorj: Fără permis de conducere, a lovit o mașină parcată și a refuzat stabilirea alcoolemiei

Un bărbat din Hunedoara are probleme penale după ce s-a urcat la volan, fără a poseda permis de conducere, și a lovit un autoturism parcat pe raza orașului Bumbești Jiu.

Persoana respectivă a refuzat testarea cu etilotestul, precum și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În noaptea de 17/18 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliție Orașului Bumbești Jiu au depistat în trafic un bărbat de 42 ani din municipiul Hunedoara, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Bumbești Jiu, care, în apropierea intersecției DN 66 Bumbești-Jiu cu strada Gării, a pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat în afara părții carosabile, rezultând doar pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest precum şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis IPJ Gorj.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere  și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Articolul precedentA murit Draga Olteanu Matei
Articolul următorA amenințat că își dă foc în Piața Prefecturii