A murit Draga Olteanu Matei

 

Actrița Draga Olteanu Matei, 87 de ani, internată săptămâna trecută la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, a murit în noaptea de marți spre miercuri.

Deşi echipa medicală din Spitalul ‘Sf Spiridon’ a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc.
Pe scena Teatrului Național a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.
În televiziune a făcut un cuplu cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.
După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.
Articolul precedentPolaris a încercat să ducă de nas prefectul și a primit o amendă de un miliard lei vechi
Articolul următorGorj: Fără permis de conducere, a lovit o mașină parcată și a refuzat stabilirea alcoolemiei