Dan Tănăsescu, fostul şef al Direcţiei Agricole Gorj, a fost condamnat, vineri, cu executare la 3 ani şi o lună de închisoare şi 20.000 de lei amendă corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită. Ulterior s-a stabilit că funcţionarul statului şi-a falsificat declaraţia de avere pentru a ascunde sursele ilicite de câştig.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada ocotmbrie-decembrie 2018, Dan Tănăsescu, în calitate de director al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Gorj a pretins şi primit de la patru persoane suma totală de 7.800 de lei. Sumele respective erau pretinse şi primite în scopul realizării demersurilor obţinerii, de către persoanele care au oferit, a subvenţiei pentru programul ‘‘Ajutor minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”. În data de 18 decembrie 2018, şeful de la agricultură a fost reţinut în urma unui flagrant în care i s-a înmânat suma de 2.000 de lei de la una dintre cele patru persoane menţionate.
Decizia instanţei nu este definitivă.