Gorj: Încătușat și băgat în arest după ce și-a amenințat la telefon soția

Un bărbat din Baia de Fier a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce și-a amenințat telefonic soția.

La data de 2 august a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Baia de Fier au fost sesizați de către o femeie de 55 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că a fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă de 53 de ani, prin intermediul telefonului, fiindu-i provocată o stare de temere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectual săvârşirii infracţiunii de amenințare, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.

Totodată, în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, acesta fiind introdus în arest”, a transmis IPJ Gorj.

Foto arhivă