Surse informează că, vineri seara, un bărbat de 52 de ani, din comuna Scoarța, Gorj, a decedat după ce a fost lovit în cap cu un corp contondent.
Se pare că, în timp ce se afla la un bar din localitate, a izbucnit un conflict verbal între victimă și administratorul localului, iar cel din urmă, în vârstă de 48 de ani, nu s-ar mai fi stăpânit și a lovit victima cu un par (coadă de mătură, o altă variantă vehiculată) în cap. Echipajele medicale chemate la fața locului nu au mai putut face nimic și au constatat decesul
Omorul a fost confirmat de autorități. Oficial, bărbatul de 48 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, ca suspect în cauză.
Revenim.
Foto sursă: