Târgu Jiu: Accident! Patru răniți transportați la spital

Accident de circulație petrecut duminică pe strada Victoriei din Târgu Jiu, reper zona cunoscută Bebe Luțaru.

La data de 9 mai a.c. ,polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza municipiului Târgu Jiu a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, în intersecția strada Victoriei cu strada Revoluției, a efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 32 de ani și a trei tinere cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, pasagere în autoturismul condus de tânărul de 20 ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

 

 

 

Foto facebook:

Articolul precedentSuporterii au sperat degeaba. Cojocaru chiar continuă la Pandurii și vrea să o facă în Liga 2
Articolul următorGorj: L-a omorât la cârciuma din sat