O tânără din Motru este cercetată penal după ce ar fi furat, dintr-un supermarket, băuturi alcoolice în valoare de 450 de lei.
”La data de 9 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiul Motru au fost sesizaţi de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Motru, cu privire la faptul că la data de 6 mai a.c., persoane necunoscute ar fi sustras dintr-un supermarket, de pe raza localității, mai multe sticle cu băuturi alcoolice, în valoare de 450 lei.
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate în cauză, a fost identificată o tânără de 18 ani, din localitate, ca fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii”, a transmis IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, tânăra fiind cercetată în stare de libertate.