Gorj: Scene de groază! Au intrat cu forța în casa omului și au bătut toată familia

Doi mehedințeni au fost încătușați și reținuți de polițiștii din Motru după ce ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat din municipiu, acolo unde ar fi exercitat acte de violență asupra întregii familii, soț, șoție și fiică.

La data de 11 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi bărbați, de 40 și respectiv18 ani, din comuna Broșteni, județul Mehedinți, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în cursul zilei de ieri (luni, 11 ianuarie), cei doi ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 44 de ani, din municipiul Motru, și ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia, soției și fiicei sale, în vârstă de 42 și respectiv 18 ani”, a transmis IPJ Gorj.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale

Articolul precedentDaniel Burlan: Mixt de resurse, dar C.E. Oltenia va continua producția pe cărbune
Articolul următorA murit actorul Bogdan Stanoevici