Trei tineri au ajuns după în gratii luni, 5 noiembrie, în urma unei fapte care ar putea să le aducă pedepse mari. Aceștia, cu vârste cu prinse între 15 și 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Bălești, sunt cercetați pentru că în noaptea de 22/23 octombrie ar fi distrus cu obiecte contondente autoturismul în care se aflau mai multe persoane din Bumbești Jiu și ar fi furat bunuri ale acestora. Evenimentul a fost semnalat telefonic poliției, un tânăr de 19 ani, din Bumbești Jiu, relatând că mai multe persoane au distrus autoturismul în care se afla cu mai mulți prieteni.”Din primele cercetări efectuate a reieșit că un tânăr de 26 de ani, din Bumbești Jiu, a fost sunat de o persoană, cu scopul de a se întâlni, pe raza localității. Ajunși la locul indicat, mai multe persoane necunoscute de sex masculin ar fi distrus cu obiecte contondente luneta, geamurile laterale stânga, geamul dreaptă față, parbrizul, oglinzile laterale și cauciucurile de pe partea stângă a autoturismului, în care se afla apelantul, tânărul de 26 de ani și alți doi prieteni, toți din orașul Bumbești Jiu. În urma conflictului, au fost sustrase cheile din contactul autoturismului, o geacă de pe bancheta din spate și un telefon mobil, bunuri aparținând ocupanților autoturismului”, a informat IPJ Gorj. Presupușii autori au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.
Acasă Principale Gorj Gorj, violența străzii: Mașină distrusă cu parii, trei reținuți. Un adolescent de...