România intenționează să importe din Cuba un medicament împotriva cancerului pulmonar. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a precizat că a avut o discuție cu vicepreședintele Cubei, cu ministrul Sănătății și ministrul Finanțelor din această țară și urmează să se încheie o înțelegere între părți.
”Este vorba despre un medicament împotriva cancerului pulmonar. Există mai multe medicamente împotriva cancerului pe care cubanezii le produc, dar pe mine și pe ministrul Teodorovici ne interesează un tip anume, care, interesant, este în studii clinice în America, deși americanii au embargou. (…) Am avut o discuție cu partea cubaneză și am agreat un acord”, a spus, potrivit Agerpres, ministrul Pintea.