Manta: Romanescu, dorit de toate partidele. PNL îl vrea, PSD, ALDE și Pro România îl acceptă

Marcel Romanescu rămâne candidatul cu cele mai multe uși deschise în perspectiva alegerilor locale din 2020. Cel puţin asta a lăsat să se înţeleagă fostul prefect de Gorj, Pantelimon Manta. Cel din urmă susţine că actualul primar este, în continuare, curtat de multe formaţiuni politice, dar nu se grăbeşte să ia o decizie în ceea ce priveşte viitorul său politic. Manta consideră că Romanescu ar putea fi acceptat cu uşurinţă şi de PSD, dar edilul va lua o hotărâre şi în funcţie de ce se întâmplă la nivel central în Partidul Naţional Liberal.

“PNL îl vrea în continuare candidat, PSD îl acceptă dacă se duce la ei, ALDE îl acceptă, Pro România îl acceptă. Din punctul acesta de vedere, Romanescu are foarte multe posibilităţi. El are această opţiune, dar a luat un repaus din punct de vedere politic şi, după părerea mea, bine face. Îşi rezervă dreptul de a avea o opţiune politică. Nu ia o hotărâre acum pentru că nu ştie ce se va întâmpla şi cu Dan Vîlceanu”, a spus Manta la Radio Infinit.

În opinia lui Manta, Romanescu şi Vîlceanu nu mai pot conlucra, iar conducerea PNL trebuie să facă o alegere importantă. Dacă deputatul va rămâne la şefia organizaţiei de la Gorj, atunci edilul are şanse mari să schimbe partidul.

“Are această competiţie cu Vîlceanu, noi trebuie să o înţelegem, şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere subiectiv, uman. Este clar că el cu Vîlceanu nu pot sta în aceeaşi ‘teacă’ şi dacă conducerea centrală a partidului îl va prefera pe Dan Vîlceanu, Marcel Romanescu nu va face pureci în PNL”, a mai spus Manta.

Articolul precedentJaf la o casă de pariuri din Târgu Jiu! A ameninţat-o cu cuțitul și a fugit cu 17.000 de lei
Articolul următorGuvernul vrea să aducă în țară un medicament minune din Cuba