Hakerii gorjeni rămân activi și, pe cale de consecință, în vizorul autorităților. Joi, 15 mai, DIICOT a efectuat 19 percheziții domiciliare, pe raza mai multor județe, printre care și Gorjul, motivul acțiunilor fiind mai multe infracțiuni informatice. Printre acestea se reține faptul că suspecții au sos la vânzare pe doua grupuri de socializare private, exact ca la un bâlci cu invitație, parole ale unor aplicații informatice, platforme și date de identificare ale unor carduri bancare.
”La data de 14.05.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri din cadrul BCCO Oradea au efectuat un număr de 19 percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Botoșani, Neamț, Mureș, Ialomița, Argeș, Suceava, Galați, Arad, Timiș, Gorj, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 18 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, perturbarea funcționării sistemelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2016 – 2018, membrii grupării au creat două grupuri pe o rețea de socializare în cadrul cărora au desfășurat activităţi ilegale îndreptate împotriva siguranței și integrităţii sistemelor informatice.
În perioada 26.12.2016 – 10.04.2020 o parte din membrii celor două grupuri de facebook au postat date informatice obţinute în urma atacurilor informatice desfăşurate sau a transferului neautorizat, respectiv sisteme informatice (servere de tip Virtual Private Server, Remote Desktop Protocol, etc.) cu drepturi de acces, conturi de utilizatori şi parole aferente unor aplicaţii informatice, platforme de jocuri virtuale, aplicaţii de poştă electronică, reţele de sisteme informatice infectate precum şi date de identificare ale cardurilor bancare, toate în scopul comercializării acestora.
De asemenea, o parte dintre membrii comunităţii au postat pe o aplicație de socializare înregistrări video reprezentând atacuri informatice de tip Ddos asupra mai multor sisteme informatice.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe hard-disk-uri, unități centrale, laptop-uri, telefoane mobile, tablete, stick-uri de memorie și diverse înscrisuri.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combaterea a Criminalității Organizate Timișoara, Pitești, Mureș, Galați, Iași și Suceava, respectiv al Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Gorj, Ialomița, Neamț și Botoșani.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.