Handbal: Obligate să câștige! CSM Târgu Jiu, un meci cât un campionat

CSM Târgu Jiu întâlnește Dacia Mioveni miercuri, 15 mai, de la ora 17:30, într-o partidă din etapa a XXV-a a Ligii Florilor. O victorie a trupei din Gorj ar putea echivala cu evitarea barajului pentru rămânerea în prima ligă a handbalului feminin din România.

 

LIVIU ANDRIEȘ: O PARTIDĂ CÂT UN ÎNTREG SEZON

 

Putem să spunem că este o partidă pentru un întreg sezon. Importanța acestui joc este foarte mare. Știm că altă variantă decât victoria nu există, în primul rând pentru punctele care trebuie să le acumulăm în clasament și, în al doilea rând, pentru că ultima impresie contează. Jucăm ultimul joc în fața propriilor suporteri și trebuie să îi mulțumim pe suporterii noștri, care au fost alături de noi pe tot parcursul acestui acestui campionat. Orice joc este destul de greu de gestionat, pentru că întâlnim o echipă care efectiv nu mai are nimic de pierdut, o echipă care vine resemnată, să spunem așa, resemnată ca și clasament, dar, din punct de vedere sportiv, văzând ultimele lor meciuri, cred că vor veni să joace, pentru că toate jucătoarele de acolo, trecând peste probleme financiare, își caută și ele noi angajamente și atunci vor trebui să joace la un nivel ridicat pentru a-și găsi echipă și a-și continua activitatea. E clar că trăim la cote maxime și acest final de campionat, pentru că s-au întâmplat niște surprize, dar noi trebuie să ne facem treaba, să ne luăm punctele și vom vedea în ultimele două etape ce se va întâmpla. Chiricuță are ceva probleme, sperăm să nu fie ceva mai deosebit, dar în rest toată lumea este validă și aptă pentru această ultimă bătălie de pe teren propriu”, a declarat antrenorul CSM Târgu Jiu.

Articolul precedentTârgu Jiu: Centru de Transfuzie așteaptă donatorii, la toate grupele de sânge
Articolul următorÎn ce condiții poate termina CSU Craiova pe locul doi. Rotaru: Ne pregătim de baraj. Mai bine mergem la cazinou și jucăm la ruletă