I-a încondeiat Romanescu: Doi directori din Primăria Târgu Jiu sunt la un pas de demitere

Narcisa Cristea, directorul executiv al Direcției Economice, și Ermina Pasăre, șeful Direcției pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului, ambele structuri ale Primăriei Municipiului Târgu Jiu, sunt la un pas de demitere. Primarul Marcel Romanescu le-a acordat acestora calificativul nesatisfăcător pentru activitatea din anul 2018, ceea ce conduce, potrivit legii, la pierderea postului. Acordarea calificativelor s-a făcut conform normelor Regulamentului Intern impus de Romanescu în vara anului trecut. Potrivit unor surse, există un al treilea director care are un viitor incert în instutuție.

Articolul precedentCarmen Dan a mințit: NU au fost DECLASIFICATE toate documentele necesare în ancheta ”10 august”
Articolul următorGoana după voturi: Tăriceanu vine în Gorj