Carmen Dan a mințit: NU au fost DECLASIFICATE toate documentele necesare în ancheta ”10 august”

Investigația ce privește evenimentele din 10 august 2018 bate pasul pe loc pentru că Ministerul Afacerilor Interne nu a declasificat toate documentele necesare în anchetă. Asta deși Carmen Dan, ministrul Internelor, declarase că procurorii au la dispoziție toate informațiile necesare în munca lor privitor la cele întâmplate pe străzile Bucureștiului, cu prilejul mitingului Diaspora, în noaptea de 10/11 august, anul trecut.

”Absolut toate documentele sunt declasificate și puse la dispoziția atât Parchetului General, cât și a celor două comisii, și asta se întâmpla încă de la finalul lunii ianuarie, când comisia care a analizat desecretizarea a stabilit ca și măsură ce documente se declasifică. Eu pot să vă spun că din toate documentele trimise la parchet imediat după momentul 10 august, la solicitarea procurorilor, sunt declasificate, mai puțin un document care nu emană de la MAI”, preciza, la Digi 24, ministrul Carmen Dan.

Potrivit aceluiași post de televiziune, procurorii spun că nu au în lucru toate datele și documentele care să ducă la limpezirea cazului.

”Documentele care au stat la baza planificării, organizării și executării misiunii din data de 10.08.2018, emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și structurilor subordonate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost declasificate parțial sau s-a menținut nivelul de clasificare. (…) Menționăm că, în raport cu obiectul dosarului, extrasele din documentele declasificate parțial comunicate organelor de urmărire penală de structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne NU cuprind datele și informațiile necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele”, a arătat Ministerul Public.

 

Articolul precedentS-a primit avizul. Joi se scoate taxa de 2% de la cărbune
Articolul următorI-a încondeiat Romanescu: Doi directori din Primăria Târgu Jiu sunt la un pas de demitere