În plină acțiune de nerecunoaștere a rezultatelor alegerilor de către liberali, primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că, ”doar minți bolnave își pot imagina că, după ce au fost centralizate voturile de la secțiile de votare, după ce au fost încheiate procesele verbale, se pot căra voturi cu mașina”.
Acesta precizează că a furnizat polițiștilor toate informațiile după ce Iulian Popescu, liberalul pe care l-a învins în cursa pentru Primăria Municipiului Târgu Jiu, a formulat o plângere penală pe tema alegerilor.
Printre altele, fostul prefect a prezentat oamenilor legii o fotografie în care susține că Romanescu, împreună cu un consilier personal, ar fi avut un sac de voturi chiar în mașina instituției.
Primarul face lumină și arată că imaginea rostogolită în spațiul public este după alegerile locale, pe 11 sau 12 iunie, atunci când stadionul din Târgu Jiu găzduia festivitățile cu absolvenții de școli gimnaziale și licee.
Mai mult, în fotografie nu apare un consilier al lui Romanescu, așa cum s-a reclamat polițiștilor de către Iulian Popescu, ci directorul Liceului Teologic, profesorul Ștefan Vătafu.
Edilul subliniază că de la momentul în care și-a depus candidatura, nu a intrat în Biroul Electoral de Circumscripție.
“Este la câteva zile după vot (n.r. – fotografia), marți sau miercuri, cred că pe data de 11 iunie, când noi aveam festivitățile de absolvire pe Stadionul Municipal. Marți și miercuri, după alegeri, gimnaziile din municipiul Târgu-Jiu au avut acea festivitatea de absolvire pe care o realizăm în fiecare an. Am ajuns la ora respectivă exact în fața stadionului. Am intrat doar în stadion, iar la intrare mă aștepta domnul director Vătafu, care era prezent și dumnealui ca director al unei unități de învățământ care participa la festivități. Dar, din punctul meu de vedere, o minte bolnavă sau minți bolnave pot să-și imagineze că, după ce au fost centralizate voturile de la secțiile de votare, după ce au fost încheiate procesele verbale cu reprezentanții tuturor formațiunilor politice, cineva și-ar fi putut imagina că se pot căra voturile, mai ales cu mașina instituției.
Eu am pretenția și că mă adresez unei populații inteligente în Târgu-Jiu, nu unei populații care așteaptă dezinformările contracandidaților. Mai mult decât atât, e o cercetare în curs făcută de poliție. Oamenii au ajuns și la mine, am dat o declarație în acest sens. În acea plângere făcută de către domnul Iulian Popescu, nici măcar nu se recunosc personajele. Spune că domnul Vătafu, de fapt era domnul Costache, consilierul meu. Nu am pretenții de la domnul Iulian Popescu să facă lucruri bune, pentru că m-am obișnuit de două săptămâni și ceva de când s-au terminat aceste alegeri, să facă doar scandal.
Am ajuns acolo doar în cele două zile, atunci când trebuia să fiu prezent, pentru că totuși eram organizatorul acelor evenimente de pe stadion. Sunt mii de martori că am fost la acele festivități. Oricum, cercetările vor dovedi exact ceea ce s-a întâmplat”, a spus Romanescu la Radio Infinit.
Dincolo de aceste aspecte, primarul anunță că după încheierea acestor episoade îl va acționa în judecată pe Iulian Popescu, dar și pe cei ce au propagat mesaje denigratoare la adresa sa.
În context, primarul este convins că o renumărare a voturilor ar duce la o diferență mai mare între el și Iulian Popescu, declarând că la mijloc este o strategie a liberalilor care încearcă să inducă ideea că alegerile nu ar fi fost corecte, căutând, astfel, să își acopere eșecul.