Ilie Năstase, condamnat DEFINITIV la închisoare cu suspendare

Fostul mare tenisman Ilie Năstase a fost condamnat definitiv la 9 luni şi zece zile de închisoare cu suspendare, într-o cauză penală în care a fost inculpat pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice când a fost oprit pentru verificare de polițiști. Judecătorii Curții de Apel au mai hotărât, marți, că Năstase trebuie să respecte mai multe reguli de supraveghere timp de doi ani, în aceeași perioadă neavând voie să conducă niciun vehicul pentru care se eliberează permis de conducere.

Reamintim, pe 25 mai 2018, polițiștii Brigăzii Rutiere București au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, adresând injurii polițiștilor. Oamenii legi l-au încătușat și l-au condus la sediul IML pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dar s-au lovit de un refuz categoric. În cele din urmă a fost întocmit dosar penal în caz.