Omul de cultură gorjean Viorel Garbaciu va fi omagiat în această săptămână la Târgu Jiu. Gârbaciu ar fi împlinit duminica, 1 iulie, 70 de ani, iar pentru a-i cinsti memoria, în oraşul lui Brâncuşi vor avea loc o serie de manifestări. Astfel, la Teatrul “Elvira Godeanu”, duminică, de la ora 19:00, va fi lansată revista ”Curtea cu prieteni”, urmată de vernisarea expoziției de desen ”Viorel – 70 de gânduri”. Vor fi expuse lucrări ale artiștilor Dorina Cioplea-Văduva, Ștefan Strâmtu și Aurelian Iulius Șuță. De la ora 20.30, în Parcul Coloanei fara Sfârșit, iubitorii muzicii autentice românești sunt invitaţi la un concert extraordinar susţinut de Grigore Leşe. Evenimentul poartă denumirea ”Cântece care ne-au însoțit istoria – Grigore Leșe și lăutarii din Gorj”. Iniţiatorul acestor manifestări este chiar fiul lui Viorel Gârbaciu, Iani, care are de gând să înființeze și o asociație culturală care să poarte numele tatălui. Om de cultură și profesor de limba română, Viorel Gârbaciu a ocupat şi funcţia de director al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu.
Acasă Principale Gorj In memoriam Viorel Gârbaciu. Duminică, manifestări culturale de excepție, încheiate cu un...