Un nou caz de consum de substanțe halucinogene pe masa de lucru a polițiștilor gorjeni. Un tânăr de 25 de ani, din Târgu Jiu, a ajuns sâmbătă la Poliția municipiului Târgu Jiu, fiind bănuit consum și deținere de etnobotanice. Acesta a fost reperat de o patrulă a Poliției Locale în zona Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” din municipiu. Suspectul se clătina și era incoerent, fără să emane halenă alcoolică, fapt care a atras atenția ”localilor”. Asupra sa a fost găsită pulbere vegetală de culoare brun-verzui și o cutie cu hârtie pentru țigări. Organele abilitate au demarat cercetări în caz, se pare că internetul a devenit un veritabil furnizor în speță. Etnobotanicele sunt cel puțin la fel de periculoase precum heroina sau cocaina. Acestea au o componentă vegetală și sunt stropite cu tot felul de substanțe extrem de toxice care nu sunt nici măcar pentru uz uman, ci pentru îngrășământ, în foarte multe cazuri. Toxicitatea fiecarei doze depinde de concentrația substanței cu care a fost stropit acel lot și de câte ori a fost stropit. Sunt foarte mulți factori care nu pot fi controlați: ce substanță a fost folosită pentru stropit, concentrația acesteia, numărul de stropiri. Nefiind un proces controlat și constant de producție, se poate întâmpla ca doza pe care o iei astăzi, și obții un anumit efect de relaxarea sau euforizant, mâine să fie fatală, chiar dacă o cumperi de la acceași sursă și arată la fel.