Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat mai multe amendamente prin care a stabilit că persoanele condamnate la până 5 ani de închisoare vor putea executa pedeapsa la domiciliu sau fracționat sâmbăta și duminica într-un centru special înființat. Măsurile nu se aplică pentru pedepsele survenite în urma săvârșirii de către condamnat a unei infracțiuni cu violență sau profitând de starea fizică sau psihică a victimei. Din proiectul inițial a fost eliminată prevederea care nu permitea aplicarea măsurilor alternative pentru condamnările ce vizează acte de corupție sau conexe infracținilor de corupție, infracțiuni de serviciu, cât și persoanelor aflate în stare de recidivă.
Acasă Principale Dezvăluiri Inclusiv cei cu fapte de corupție! Condamnații cu pedepse mici vor executa...