Informare oficială! Șase cadre medicale de la Spitalul Județean, confirmate cu Covid-19

Direcția de Sănătate Publică Gorj a transmis, miercuri, o informare la zi ce vizează criza Covid-19 pe teritoriul județului. Astfel, potrivit autorității sanitare, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 14 cazuri și doi morți, ambele persoane decedate fiind cu comorbități.

În data de 22 iulie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:

– nu mai există persoane în carantină instituționalizată;

– 598 persoane se află în autoizolare la domiciliu (17 persoane au intrat în autoizolare la data curentă; 65 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu la data curentă);

Până în momentul de față, 613 persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 298 de persoane sunt vindecate și externate, iar 19 persoane au decedat.

De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 5990 teste, din care 144 sunt în așteptare.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate încă două decese:

– bărbat în vârstă de 70 ani- comorbidități: diabet zaharat tip II, obezitate gradul III, hipertensiune arterială și citoliză hepatică;

– bărbat în vârstă de 62 ani- comorbidități: boală renală cronică în program de dializă, anemie și hipertensiune arterială.

Menționăm că, de la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 14 noi cazuri de îmbolnăvire, situația prezentându-se astfel:

– 8 teste pozitive prelevate de la suspecții COVID-19, internați în spitalele   din județul Gorj;

– 6  teste pozitive efectuate în cadrul laboratoarelor private.

Printre ultimele cazuri confirmate cu COVID-19, la nivelul județului Gorj, se află și 6 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Este vorba despre 2 medici și 4 asistenți medicali. În momentul de față, anchetele epidemiologice sunt în desfășurare”, a transmis DSP Gorj

Articolul precedentMinistrul de interne, amenințat cu moartea: A doua oară nu îți spun. Te voi ucide cu mâna mea
Articolul următorVor Consiliul Județean și mai multe primării: Ponta vine în Gorj în campania pentru locale