Înjurat și amenințat! Jurnalistul Alin Ion a fost agresat în timp ce efectua o documentare

Jurnalistul gorjean Alin Ion, de la Adevărul, a fost agresat verbal, miercuri, în timp ce efectua documentarea la o sesizare primită. Subiect, Ionuț Stan, primarul comunei Albeni, cel ce se afla într-o curte din Târgu Jiu unde se efectuau lucrări de construcție la o casă.  Pe lângă acesta,  și un salariat al aceleiași primării, plus o persoană beneficiară de ajutor social din localitatea păstorită de Stan. Tot acolo, un autoturism al Primăriei Albeni, Dusterul cu numărul de înmatriculare GJ-33-WPA.  Jurnalistul a mers la fața locului, fapt care a inflamat spiritele. Primarul i-a spus că este în concediu și i-a cerut să plece, iar unul dintre cei prezenți a pus mână pe o piatră și a început să înjure și să amenințe.

”L-am întrebat pe primar, care stătea ca un paznic acolo, de salariați, de mașină, și a spus că e în concediu, însă nu a zis nimic de mașină, nici de salariații primăriei. Am sunat la Poliției, au spus că o să verifice. M-am interesat apoi și am aflat că ei nu pot să meargă, decât cei de la ITM să verifice, cei de la Poliția Locală, deși primarul acesta pare că nu se oprește și nu are nimeni ce să îi facă. E ceva ieșit din comun, nu am întâlnit ca un primar să se comporte în felul acesta, ca un jupân. Ați văzut ce agresiv a devenit unul dintre lucrătorii de acolo, iar primarul nu a intervenit să îl oprească, luase o piatră să mă lovească. Aștept ca instituțiile să aibă o reacție”, a spus, pentru Gorj Domino, Alin Ion.

Articolul precedentVăcaru ”mătură” cu Iordache: Minte cu neruşinare. Mie să-mi lase familia în pace
Articolul următorSportul Snagov – Pandurii, la televizor