Intenții ministeriale: Mai puține locuri la liceu, maximum 25 de elevi într-o clasă

Ecaterina Andronescu, ministrul Învățământului, a declarat luni seara, la Realitatea TV, că în sistemul românesc de învățământ se impune ca numărul de elevi de la o clasă să nu fie mai mare de 25.  Dincolo de de desfășurarea programului educațional, măsura se vrea o încercare de a salva locuri de muncă.

”Școlile din România se depopulează în sensul că sunt copii din ce în ce mai puțini la școli. Aici trăim următorul fenomen, și datorită faptlului că școala este polarizată, adică sunt școli cu rezultate foarte bune și școli cu rezultate slabe, părinții fac o presiune pe școlile bune. Suntem în situația ca în școlile care se depopulează să avem puțini elevi și să avem foarte mulți elevi, 30-35 în clasă, în școlile foarte bune. Încercăm în așa fel încât să găsim soluții să nu mai ajungem aici. Și am început de pe acum, pentru că în curând, probabil săptămâna aceasta, vom avea cifra de școlarizare aprobată, să nu mai trecem de 25 de elevi în clasă”, a precizat ministrul Învățământului.

Totodată, Andronescu a anunțat că numărul de locuri de la școlile profesionale se va dubla, în condițiile în care angajatorii nu găsesc meseriași pe piața muncii.