Iordache. Senator Ion Iordache. Moșierul care plesnește din bici și supune Gorjul

I s-au aliniat toți. Inițial, banilor lui. Pentru că, la început au fost banii, șiretenia, prietenia mimată. Să ne ajutăm unii pe alții, cam așa se justifică multe în cercurile în care se împarte România. Și s-au ajutat. Cu sprijinul prietenilor de conjunctură, a contactelor activate prin câțiva colaboratori, prin anumite porniri, Iordache s-a îmbogățit. Dar a ales calea pierzaniei. Orgoliul și evidentele lacune nu-i permit să perceapă asta. Să simtă. A pășit deja pe drumul în care rechinii rânjesc de o parte și de cealaltă a covorului roșu, însă drogul puterii a preluat controlul.
Acum, în momentul ăsta, dințoșii i se par cei mai cei umili valeți.
Concret.
Cine suflă în fața lui Iordache la Gorj?
Cine mișcă în front, cine își permite să îl deranjeze?
Dincolo de vestitele agende sunt destule.
Omul are stele norocoase pe cer.
Nu faceți trimiteri primare, rudimentare, s-au vehiculat prezențe surpriză la unele petreceri.
Public, pe față.
Vă mai amintiți?
A fost veselie mare în județul ăsta trist, când pe ulițe s-a răspândit zvonul unei valize doldora de bancnote evaporată printr-un secretariat ministerial din București.
Povești. Balcani. Bârfe.
Iordache a chemat primari PSD la ordin. Iordache nu este subiect de atac la baionetă al social-democraților, deși, din opoziție, acum, electoral ar fi o pâine albă de mâncat pentru gruparea condusă de Weber. Nu uităm, a defilat prin PSD Gorj ca prin gară. Iordache realizează lucrări după lucrări, NIMENI nu îndrăznește să le prezinte nici cel mai mic cusur. Liderii de sindicat din C.E. Oltenia nu au avut nimic de zis atunci când același Iordache a fost plimbat prin unitatea energetică pentru a-și face campanie electorală.
Liniște.
Mormânt.
Toate astea nasc întrebări.
Nu tot creștinul din Gorj a rămas la un anumit stadiu.
De ce?
Cum de este posibil?
Banii?
Nu cred că doar ipotetice interese financiare ar duce aici.
Teama?
Ei, acum ar cam trebui să privim mai mult și mai bine în stânga și în dreapta.
Iordache și-a pierdut anumite simțuri, pentru mine este clar.
Tot limpede, dacă deschide gura, porțile pușcăriilor se deschid larg pentru mulți.
O simplă părere.
Atunci când a năvălit în Sala de Ședințe a Primăriei Târgu Jiu și a început să țipe, afaceristul din Murgești a ținut să arate că și acolo poate bate cu pumnul în masă.
Oricând are chef domnia sa.
A încercat să-și marcheze teritoriul.
Așa cum fac stăpânii.
S-a dorit viteaz, fără de egal, dumnezeul pământesc care merge și pune lucrurile la punct.
Cine l-a învățat, nu am idee.
Cert este că a dat-o în bară urât de tot. Ar fi trebuit să știe, studii superioare având, că, până la facultate, teza sa de la bacalaureat nu a fost corectată de profesorii liceului la care a absolvit.
Sau așa s-a întâmplat?
Mă rog, comisia o fi avut alte treburi.
Da, ar fi fost elementar să aibă habar că prin Târgu Jiul ăsta oamenii nu aplaudă la ordin icoanele politicienilor plimbate pe străzi.
Nu cred că și-a dat seama nici după ce s-au numărat voturile de la parlamentare.
Zilele astea, scandal, Romanescu nu îi acordă girul pentru o eventuală preluare a șefiei PNL Gorj.
Și Iordache, cel ce are Gorjul la picioare, nu s-a mai putut stăpâni.
A dat-o pe aia grea, convins că l-a făcut praf pe primarul din Târgu Jiu. De fapt, Iordache a trăit de multișor impresia că l-a pus cu botul pe labe pe edilul de municipiu.
Știe el cum.
Iată, Romanescu nu vrea.
Cel puțin nu în condițiile lui Iordache.
Sigur, campania a fost campanie, disciplina de partid impune anumite chestiuni.
De acum, urmează altă etapă.
Cu repetiție.
Vă veți convinge, poziționarea primarului din Târgu Jiu nu va fi uitată.
Așa cum nu au fost și altele
Polițele astea se vor căuta plătite, există indivizi care nu concep că banii nu pot distruge tot ce nu li se închină.
Nu vă duceți după fentă, declarațiile împăciuitoare ce vor urma sunt pentru impresia artistică.
Chiar ieri, joi, Iordache declara că nu vrea să fie șef la PNL Gorj, că…
Dulceag, spășit, o cu totul altă abordare decât cea de zilele trecute, când a avut o poziționare stupidă pentru un senator. Poate și reacțiile publicului au contat. Până la urmă, românul nu îi asigură luxul pentru a primi glume de autobază. Cetățeanul vrea la schimb bunăstare și siguranță socială.
Poporule, Gorjule, înțelege tu, dacă poți înghiți asta, că, în PNL Gorj, Ion Iordache o să fie un om de echipă, unul care urmează linii și sarcini.
Niciodată.
Poftiți!
Senatorul liberal nu s-a putut abține și a transmis că guvernul a alocat fonduri pentru DN 67 D.
Bătăile de pumn, în pieptul său, a se înțelege.
Dan Vîlceanu, pauză.
În ofsaid mare, dispărut din peisaj.
În orice partid, liderul județean este cel care ar fi trebuit să facă anunțul.
Sau primarul, beneficiar al unei investiții.
”Uitați, fraților, guvernul nostru, al liberalilor, a făcut asta pentru comunitate, prin implicarea noastră”.
Ne.
Iordache a ieșit în față.
Nu poate altfel.
Și nu se va schimba.
Bogătașului din Murgești i se permite să se tragă de șireturi cu oameni grei ai României noastre. A fost suit pe un val, pus în anumite anturaje, parteneriate. În tot timpul ăsta, omul este convins că extraordinarul de el este artizanul marelui salt.
De aici, povestea va avea o singură finalitate.
Una singură, rețeta este patentată.
Mulți de Iordache au trăit preparația asta.
Gorjul are destui oameni putrezi bogați. Nici ei străini de anumite contacte, pârghii.
Dar.
Absolut niciunul nu a acceptat invitația de a călători deasupra norilor în caleașca de aur, pregătită să îl preia, în văzul și uralele mulțimii, de pe trotuarele prăfuite.
Să o solicite?
Nici gând.

– OPINIE –

Aurel Măceșanu

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentMinistrul Mediului: Nu va fi nicio taxă auto în 2021
Articolul următorDăncilă acuză: PSD a fugit de la guvernare la finalul lui 2019