Judecătorii nu au fost înduplecaţi: 30 de zile de arest pentru falsificatorii de carduri

Judecătorii au dispus 30 de zile de arest preventiv pentru cele patru persoane reținute, joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de fraudă informatică. Procurorii DIICOT dispuseseră punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților Avrămoiu Cosmin-Gheorghe (Târgu Jiu), Sorea Gabriel, Pană Cornel și Zavera Gigi-Vadik zis Gigioc, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup organizat, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în formă continuată, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, în formă continuată, punerea în circulație de valori falsificate, în formă continuată, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, în formă continuată, inducerea în eroare a organelor judiciare și înșelăciune. În fapt, este vorba de un grup de falsificatori de carduri care, potrivit DIICOT, ar fi acționat în Mexic, unde ar fi făcut mai multe retrageri frauduloase, asta după ce au clonat instrumentul de plată bancar.

Articolul precedentLa loc comanda! Constructorul, obligat să remedieze deficiențele de la Sala Sporturilor
Articolul următorTârgu Jiu: Au scăpat ca prin minune! Maşini făcute praf, accident pe bulevardul ”Ecaterina Teodoroiu”