La loc comanda! Constructorul, obligat să remedieze deficiențele de la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Târgu Jiu a sesizat Compania Națională de Investiții cu privire la deficiențele apărute la Sala Sporturilor, la doar trei luni de la preluarea obiectivului. CNI, ca prim beneficiar al investiției, a cerut constructorului să treacă urgent la remedierea problemelor. ”Au fost identificate de Direcția de Patrimoniu probleme. S-a stabilit ca, în perioada următoare, constructorul să remedieze neregulile. Lucrarea este în garanție timp de doi ani de zile. Constructorul va reveni în această săptămână și va prelua aceste probleme să le remedieze. Nu am stat cu mâinile în sân, am notificat Compania Națională de Investiții, cea care a preluat lucrarea și a predat-o Primăriei Târgu Jiu. Cei de la CNI au venit pe teren, sunt implicați”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Reamintim, deși predată ”la cheie” CNI și mai departe Primăriei Târgu Jiu, în Sala Sporturilor plouă, sunt probleme ce țin de canalizare și alte nereguli.

Articolul precedentRomânia prosperă: Zero lei investiții, peste un miliard alocați pentru vauchere de vacanță la Spitalul Rovinari
Articolul următorJudecătorii nu au fost înduplecaţi: 30 de zile de arest pentru falsificatorii de carduri