Județul Gorj, CAMPION în Oltenia la numărul de primării care au Poliție Locală

Un document pus în circulație de o organizație sindicală arată că județul Gorj, la jumătatea anului trecut, avea cele mai multe localități cu Poliție Locală la nivel de regiune Oltenia. Deși a trecut mai bine de un an de la statistica prezentată, situația nu putea să se schimbe radical, în condițiile în care începutul lui 2020 a însemnat declararea pandemiei, iar de aici implicit alte priorități și obligații pentru fiecare UAT.

Potrivit datelor oficiale, în județul Gorj există 70 de localități și 30 de unități de Poliție Locală.

Comparativ,  județul Dolj (111 primării) – 24 structuri de Poliție Locală, Mehedinți (66 UAT) – 6, Vâlcea (89 localități) – 10, iar în județul Olt (112 comune, orașe și municipii) –  3 unități de Poliție Locală.

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentAdrian Tudor: Weber și Cosmin Popescu s-au temut că le iau partidul, că apare al treilea lider cu greutate
Articolul următorGorj: A furat 10.000 de lei din casa amicului