Mai mulți lideri politici au dat asigurări, în repetate rânduri, că proiectul legii bugetului va ajunge în Parlament, pentru aprobare, în luna noiembrie, însă președintele UDMR, Kelemen Hunor, a dezvăluit că încă nu s-a discutat în coaliția de guvernare, aplicat, despre bugetul anului 2023.
”Trebuie să vă spun că, până la această oră, nu am discutat în coaliţie despre proiectul de buget, cu toate că în noiembrie trebuie să trimitem în Parlament, că ăsta a fost angajamentul nostru. Se poate face, că Ministerul de Finanţe şi ministerele de linie au început şi lucrează pe buget – deci nu este adevărat că nu se lucrează – dar în coaliţie trebuie să stabilim câteva chestiuni importante, de la deficit şi până la liniile care vor fi finanţate, proiectele de investiţii anuale, multianuale”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la TVR Info.