L-a măcelărit în stradă. Sadu, sub zodia cuțitelor murdare de sânge

 A aplicat mai multe lovituri de cuțit unui semen, după care a plecat liniștit lăsând victima inconștientă. S-a întâmplat la Bumbești Jiu, localitate din Gorj unde în urmă cu un an polițiștii au folosit armamentul din dotare pentru a liniști două grupări care se măcelăreau ziua în amiaza mare pe străzile orașului.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Bumbești Jiu a fost găsit în stare de inconștiență, în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie, în fața unui local din centrul orașului. Victima avea mai multe lovituri în zona feței și pe corp. Cuțitul cu care a fost atacat i-a secționat artera femurală.

”Fapta s-a petrecut în fața unui bar din Bumbești Jiu, constatându-se că victima a fost urmărită de suspectul DFC, care, pe fondul unui conflict, i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni ce au sângerat abundent”, se transmite printr-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Tânărul a fost înjunghiat de un bărbat de 23 de ani și a fost găsită în într-o baltă de sânge. Agresorul a fost reținut, iar victima transportată de urgență la un spital din Timișoara.

Articolul precedentKladovo, ultima fiță culinară a gorjenilor
Articolul următorSalariații CEO nu vor primi vouchere de vacanță, iar primele nu vor mai fi majorate