Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu a primit nicio solicitare de la autoritățile ruse privind survolul vreunei aeronave care să-l transporte pe ministrul rus de externe, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Din datele pe care le am la nivelul Guvernului pot să confirm că, cel puțin până la momentul organizării briefingului de presă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu primise nicio solicitare de la autoritățile ruse privind survolul vreunei aeronave care să-l transporte pe ministrul rus de Externe”, a spus Cărbunaru.
Reamintim, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, ar fi trebuit să o facă luni şi marţi o vizită în Serbia, însă aceasta a fost anulată, deoarece trei dintre vecinii Serbiei, Bulgaria, Macedonia de Nord și Muntenegru, au refuzat să-l lase să-și folosească spaţiul aerian.