Liga Națiunilor poate duce România la două jocuri de Campionatul Mondial. Adversarii tricolorilor

 

Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor a avut loc la Paris, joi, seara, eveniment organizat de UEFA. Retrogradată în Liga C, naționala de fotbal a României a fost cap de serie și urmează să evolueze în Grupa C 2, alături de Kosovo, Cipru, Lituania/Gibraltar (cele două echipe vor susține un baraj în dublă manșă.

Jocurile urmează să se dispute în toamna acestui an după următorul calendar:

  • meciurile 1 și 2 pe 5-7 și 8-10 septembrie 2024
  • meciurile 3 și 4 pe 10-12 și 13-15 octombrie 2024
  • meciurile 5 și 6 pe 14-16 și 17-19 noiembrie 2024

 

Edi Iordănescu: Obiectivul trebuie să fie primul loc

 

E prematur să ne hazardăm acum în analize cu privire la adversari. Mai sunt luni bune, o perioadă de transferuri în vară care poate schimba situația multor jucători, atât de la naționala noastră, cât și de la adversare. Va conta mult cât și cum vor juca băieții noștri până la toamnă, dar și fotbaliștii rivalelor noastre din grupă.  Cert este un singur lucru, obiectivul României trebuie să fie primul loc, iar asta cu atât mai mult cu cât vorbim de o șansă importantă, în paralel cu preliminariile clasice, pentru o eventuală calificare la barajul pentru Cupa Mondială 2026”, a spus selecționerul reprezentativei României.

 

 

Liga Națiunilor poate duce România la un baraj pentru participarea la Mondialul din 2026, dacă nu vom prinde primele două locuri în grupa din preliminarii.

Vor fi 12 grupe în preliminariile CM 2026, câștigătoarele se califică direct, locurile doi merg la baraj.  Alte 4 echipe din Liga Națiunilor vor ajunge la barajul pentru Mondial, vor fi alese cele mai bine clasate din toate cele 4 Ligi care nu au prins calificarea directă sau locul doi în grupa din preliminarii.  Cum echipele din Ligile A și B au șanse mari să termine în primele două în preliminarii, România trebuie să-și câștige grupa din Liga Națiunilor pentru a spera să ajungă la baraj.

Articolul precedentMinistrul Agriculturii anunță acordarea unui ajutor de stat pentru apicultori
Articolul următorȘcoala nu mai începe la 15 septembrie. Când vor fi vacanțele în anul școlar 2024/2025