Primăria Târgu Jiu a amânat negocierile cu sindicatele din instituţie, măsură impusă de incertitudinile ce privesc bugetul pe 2019. Municipalitatea este obligată prin lege să acorde indemnizația de hrană salariaţilor din Primărie, însă primarul Romanescu spune că noul drept al bugetarilor va fi acordat cel mai devreme în luna martie. Dacă bugetul va întârzia, situația se complică și mai tare.
”Eu am angajate lucrări de 180 de miliarde de lei vechi. Dacă aș pierde, raportându-mă la sumele din 2018, tot ce am prevăzut pentru 2019 nu mai poate fi asigurat. Avem proiecte cu finanțare europeană. Trebuie să aloc partea de cofinanțare. Tichetele de vacanță și indemnizația de hrană sunt prevăzute de lege ca fiind obligatorii. Tichetele se dau anual, indemnizația de hrană în momentul în care ai bugetul aprobat. Dacă ne sunt clarificate situațiile, discutăm în martie. Dacă se amână, amânăm și noi”, a precizat edilul.
Guvernul a decis ca în anul 2019 să se acorde o serie de majorări salariale, tichete de vacanță și idemnizație de hrană pentru salariații din cele mai multe structuri bugetare.