MAI: S-a decis majorarea soldelor și a salariilor de funcție

 

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a anunțat, marţi, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, majorarea soldelor şi salariilor de funcţie.

 

Soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023. Referitor la indemnizaţii/sporuri şi celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar şi poliţiştilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an”, a transmis instituţia.

Articolul precedentDecizie: Nu se pierd banii de pe cardurile pentru energie
Articolul următorAlertă meteo! Gorjul, sub cod de averse torențiale, descărcări electrice și vijelii