Jaf la o casă de pariuri din Târgu Jiu! A ameninţat-o cu cuțitul și a fugit cu 17.000 de lei

Alarmă generală la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj după ce o persoană necunoscută a jefuit o casă de pariuri din centrul municipiului Târgu Jiu. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, când un individ a intrat în casa de pariuri și ar fi rugat lucrătorul gestionar, o femeie, să îi schimbe o bacnotă de 50 de lei. Profitând de acele momente, ar fi scos un cuțit și ar fi amenițat salariata. Individul i-ar fi dat și câteva palme, după care a luat 17.000 de lei și s-a făcut nevăzut. Polițiștii au vizionat imaginile surprinse de camerele de luat vederi și, din primele informații, suspectul ar fi un tânăr îmbrăcat în ținută sport.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că o persoană de sex masculin, prin amenințarea personalului de serviciu cu acte de violență, ar fi reușit să sustragă din societate o anumită sumă de bani. În momentul de față, polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, urmând a fi întocmit dosar penal pentru tâlhărie, cercetările continuând și pentru identificarea autorului și tragerea acestuia la răspundere penală”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentViceprimarii din Târgu Jiu, persiflaţi în partid! Aurel Popescu, șanse infime la o candidatură la Primărie
Articolul următorManta: Romanescu, dorit de toate partidele. PNL îl vrea, PSD, ALDE și Pro România îl acceptă