Antrenorii Mario Găman și Boby Staicu sunt așteptați să preia conducerea tehnică a formației Pandurii Târgu Jiu. Cei doi au reușit să facă istorie la Filiași, după ce au dus echipa locală până în sferturile Cupei României la fotbal, însă, deși au ajuns la un acord cu oficialii clubului gorjean, nu pot fi instalați oficial la Târgu Jiu până în momentul în care nu se va lămuri situația lui Călin Cojocaru. Acesta nu mai este dorit antrenor principal și, se vehiculează pe surse, i s-ar fi propus postul de director al Centrului de Copii și Juniori al clubului.