Mascați cu cagule, fani ai echipei lui Mihai Rotaru, atac cu toporișca în centrul Craiovei

 

Mascați cu cagule, mai mulți fani ai echipei lui Mihai Rotaru, CSU Craiova, s-au dedat la fapte incredibile chiar în centrul Băniei, înaintea meciului cu Farul Constanța.
Cei dedicați CSU au aflat că șefii grupului Fervent din galeria dobrogenilor, entitate înfrățită cu Peluza Sud din Craiova, s-au întâlnit într-un bar cu ”Gogoașă”, unul dintre cei ce conduc entitatea ultrașilor FC U Craiova 1948, și au mers pentru a-l pune la punct pe rivalul din oraș.
Foarte grav și periculos, un atacator a fost înarmat cu o toporișcă.
Dintr-un clip apărut pe pagina ”Viața în Peluză” se pot observa cele întâmplate, totul a fost filmat. Cei din interior au pus mâna pe scaune și sticle, dar agresorii nu s-au dedat la spart geamuri, nu au forțat astfel intrarea în local.
Alarmați, parte dintre suporterii din Peluza Sud au ajuns la locul incidentului, însă mascații au dispărut. Scandalul nu a mai continuat, în ciuda provocărilor lansate de cealaltă tabără, de data aceasta, fanii CSU nu au răspuns, nu au dat curs unei confruntări.
Trebuie punctat, ultrașii din grupul Fervent au postat un mesaj clar la meciul cu CSU: „psd Craiova – Farul Constanța 14.05.2023”, aceștia recunoscând FC U Craiova drept continuatoare a Universității.

 

CAPTURI VIDEO:

 

Articolul precedentU Craiova câștigă greu cu FC Argeș. Juveții au în față barajul cu FC Voluntari. Când se dispută meciul
Articolul următorGorj: Asigurări! Roșiile produse în județ, în programul Tomata, sunt sigure alimentar. Au fost verificate, o să apară în piețe