Meleşcanu îi mârâie în faţă lui Dragnea

Într-o perioadă în care pe surse apar informații despre existanța unor tensiuni între Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu, chiar și între liderul PSD și ministrul de interne, Carmen Dan, ministrul de externe, Theodor Meleșcanu, îi servește o replică mai mult decât acidă celui care face și desface în partidul de guvernământ. Răspunsul public vine după ce Dragnea i-a cerut lui Meleșcanu ”să fie mai vioi”, precizând totuși că îl respectă. Concret, șeful Camerei Deputaților a solicitat un raport al activității ambasadorilor, motivând că diplomații trebuie să prezinte ce au făcut pentru România, în afara faptului că i-au aranjat președintelui Iohannis câteva vizite.

”Da, eu sunt absolut de acord. Am o mare deficiență: sunt ardelean, mă gândesc de șapte ori înainte de a tăia un lucru. Și evident că pentru profesia pe care o am, și pentru funcția pe care o am, cred că lucrul cel mai important este continuitatea și stabilitatea în politica externă. Asta îți dă credibilitate. Nu poți sări de la una la alta și mișca foarte repede. A fi vioi înseamnă, de multe ori, a te repezi foarte tare înainte într-un domeniu sau altul și, după părerea mea, în materie de politică externă trebuie să fim foarte serioși, să gândim serios, să fim predictibili și să ne respectăm angajamentele pe care ni le-am asumat”, a declarat ministrul de externe. 

Articolul precedentWeber își face echipă. Ișfan, prima mutare
Articolul următorS-a schimbat Codul Penal/Dai o palmă iei un an: Trei rețineri pentru scandal în localuri