Miercuri, la Palatul Victoria, o primă lectură a proiectului OUG ce vizează rectificarea bugetară

Proiectul de Ordonanță de Urgență ce privește rectificarea bugetară va fi analizat, în primă lectură, în ședința de guvern de miercuri. Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, cel care a subliniat că unele ministere vor primi fonduri suplimentare, bani urmând să ajungă și la echilibrarea bugetelor locale, acolo unde se impune.

Vom avea în primă lectură ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară, vor exista creşteri la câteva ministere. Ministerul Sănătăţii va fi o creştere de cel puţin 1 miliard, care, evident, este necesară pentru a face faţă creşterii cheltuielilor din sistemului de sănătate în lupta cu epidemia. Vom avea o creştere la investiţii, la Ministerul Dezvoltării. Vom avea o creştere și la Ministerul Agriculturii, unde trebuie să finalizăm plăţile pentru despăgubirea fermierilor ale căror suprafeţe au fost afectate de secetă. Acestea sunt principalele creşteri”,  a spus primul ministru.

 

Ludovic Orban a mai arătat că va exista o ”realimentare” a fondului de rezervă al guvernului, astfel încât să existe sumele de bani necesare pentru echilibrarea bugetelor locale la final de an. În total, undeva între 1,2 și 1,5 miliarde de lei.

Va exista o reconstituire a fondului de rezervă al guvernului, suma va fi necesară pentru echilibrarea bugetelor locale la final de an. Să nu-şi imagineze vreun primar că primeşte bani pe ochi frumoşi, pe lucruri care nu sunt necesare. Vom echilibra bugetele locale, astfel încât să asigurăm resursele pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi, pentru cheltuieli de funcţionare pentru care nu au existat, în mod evident, resurse. Vom aloca sume de echilibrare pentru cofinanţarea unor proiecte cofinanţate din fonduri europene care riscă să nu poată fi finalizate din cauza incapacităţii autorităţii locale de asigura partea de cofinanţare.

Articolul precedentStarețul Mănăstirii Lainici, internat cu Covid-19. Va fi transferat la București
Articolul următorPolaris a încercat să ducă de nas prefectul și a primit o amendă de un miliard lei vechi