Mihai Weber, mai inspirat în opoziție: PSD are un program pentru Gorj. Nu există speranță pentru viitorul C.E. Oltenia. Trebuie să creăm alternative

Deputatul Mihai Weber avertizează că mai mulţi gorjeni ar putea rămâne definitiv pe drumuri dacă nu se găseşte o alternativă viabilă pentru Complexul Energetic Oltenia. Entitatea aşteaptă ca planul de restructurare prezentat Comisiei Europene să fie aprobat, deşi răspunul organismului internaţional era aşteptat încă din toamna anului trecut. Weber a avertizat că, în acest moment, CEO nu are resursele să se adapteze noilor cerinţe europene, iar mii de oameni îşi vor pierde locul de muncă.

Suntem la mâna Comisiei Europene cu acest plan de restructurare, care practic înseamnă viitorul Complexului Energetic Oltenia.  Din planul respectiv a reieşit faptul că în Complexul Energetic Oltenia vor mai fi doar în jur de 4.000 de oameni, iar acest lucru îngrijorează.  Sunt anumite etape şi lucruri care trebuie să se materializeze, respectiv parcuri fotovoltaice sau trecerea pe gaz. Tot ceea ce se va realiza trebuie sprijinit cu resurse proprii ale CEO, iar aici este o mare problemă, pentru că ele nu există”, a declarat social-democratul.

Weber a declarat că se lucrează la un plan de dezvoltare a judeţului, având în vedere posibilităţile limitate pe care le are Gorjul din punct de vedere economic. Deputatul consideră că “tranziţia” va fi una greoaie.

Noi trebuie să le asigurăm acelor oameni, care îşi pierd locul de muncă, un alt job.  Suntem înt-o zonă monoindustrială şi trebuie să găsim alternative în câţiva ani de zile. Trebuie să avem un program al judeţului, încât, pe o perioadă medie de timp, să ştim şi noi că dezvoltăm anumite zone. Şocant este că nu există o speranţă pentru viitorul CEO acum, dar uşor-uşor trebuie să creăm aceste alternative. Avem un program pentru Gorj, pe care l-am discutat cu echipa din Consiliul Judeţean şi cu primarii din anumite localităţi, pentru că trebuie să existe ceva pentru Gorj”, a spus Weber.

 

 

Articolul precedentAlin Văcaru, tot mai la dreapta lui Ponta
Articolul următorDăncilă: Regret ce s-a întâmplat în 10 august și sunt alături de cei care au suferit