Milioane și cătușe. A fost prins cu sute de litri de gazolină în mașină

Un bărbat din Bustuchin și-a petrecut noaptea sâmbătă spre duminică după gratii după ce a fost surprins de polițiști transportând mai multe bidoane pline cu gazolină.

”Poliţişti din cadrul Secţiei 8 Rurală Stoina au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ un bărbat de 45 de ani, din comuna Bustuchin, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost depistat de poliţişti sâmbătă dimineaţa în timp ce conducea un autoturism, pe DC Logreşti – Moșteni, iar la controlul efectuat asupra autoturismului, pe bancheta din spate, au fost găsite 13 bidoane din plastic, cu capacitatea de 20 de litri fiecare, ce conțineau produs petrolier (gazolină). În autoturism se mai afla și soția bărbatului, în vârstă de 31 de ani. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale”, a informat IPJ Gorj.

Articolul precedentUrs mort, după ce a fost lovit de patru mașini
Articolul următorPandurii, trei etape și zero puncte. Bogoi: Sperăm că ne vom redresa, chiar dacă lotul este foarte tânăr