Ministrul Apărării: Nu se pune problema ca Rusia să atace România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, anunță că, dincolo de anumite preocupări firești, la acest moment nu ia în calcul ca Rusia să atace România.

 

Există un nivel de preocupare vizavi de comportamentul agresiv al Rusiei, un nivel care are dimensiuni globale ținând seama de agresiunea neprovocată și împotriva oricăror norme de drept internaționale pe care Rusia a făcut-o asupra unui stat suveran. Și noi, fiind o țară proximă, o țară aflată în proximitatea unui conflict de asemenea magnitudine, e normal să aibă și reacții și preocupări și elemente de reflecție față de situațiile care pot apărea. E o normalitate generată de o astfel de situație. Evident, NATO, și lucrul ăsta se regăsește că la ultimul summit s-au aprobat planurile regionale, ia în calcul scenarii care pornesc de la cele mai negative, la cele cu o abordare care să genereze mai puțină preocupare. (…) Din punctul de vedere al României, e clar că bazinul Mării Negre, care era un bazin de comerț pașnic, a devenit un spațiu periculos. Creșterea costurilor legate de navele care fac transportul pe Marea Neagră, toate lucrurile preocupă și fiind în proximitatea noastră generează o atenție în acord cu importanța ei, dar asta nu înseamnă că suntem într-un pericol imediat. O spun răspicat: la momentul acestui interviu nu se pune această problemă”, a declarat, la Digi 24 ministrul Apărării.

Articolul precedentGorj: Alcoolemie de 1,6 la mie. S-a ”făcut praf” de Ziua Femeii și s-a urcat la volan
Articolul următorRotaru, după victoria în fața FCU: Visele nu poate să ni le ia nimeni