Ministrul Educației: Elevii nu vor pune note profesorilor. În niciun caz nu o să se întâmple asta

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că fişele cu feedback-ul elevilor referitor la activitatea profesorilor sunt luate în serios, iar cadrele didactice trebuie să ţină cont de părerea celor pe care îi educă.

Totuşi, fişele au doar rol consultativ şi pot cel mult să determine profesorii să aibă o altă abordare. Reprezenantul guvernului a subliniat faptul că elevii nu îi pot nota pe profesori. Ordinul cu metodologia de feedback din partea elevilor a fost semnat de la începutul lunii.

A se înțelege foarte bine – părerea elevilor este esențială. Îi ascultăm. Avem o rugăminte, însă, foarte importantă: să nu confunde vreodată rolul elevului cu cel al profesorului. În nici un caz să nu se întâmple asta.  Am observat o dorință a unor elevi de a da note profesorilor. Nu! Nu așa se face. Feedback-ul e cu totul altceva. Feedback-ul este un instrument pe care profesorul îl folosește pentru a-și îmbunătăți metoda de predare în funcție de ceea ce percepe elevul”, a spus Cîmpeanu.

Fișa de feedback semestrial are două câmpuri cu spații de completat, în care trebuie scris numele disciplinei și al profesorului care o predă. Apoi urmează o listă cu 16 afirmații, pe care elevii trebuie să le noteze, să le încadreze pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă în foarte mică măsură, iar 5 înseamnă în foarte mare măsură.

„În ce măsură ești de acord cu următoarele afirmații despre activitate la clasă?:

Profesorul explică clar materia

Profesorul îmi explică modul în care să învăț mai eficient

Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante

Profesorul încurajează participarea tuturor elevilor în cadrul orelor

Profesorul încurajează cooperarea între elevi

Mă simt motivați să particip la această disciplină

Profesorul folosește tehnologia digitală

Profesorul explică modul în care este evaluat și criteriile de evaluare

Profesorul încurajează competitivitatea între elevi

Elevii sunt încurajați să-și exprime ideile și opiniile

Atmosfera este plăcută în cadrul orelor

Mă simt în siguranță și confortabil la această oră

Profesorul ia în considerare și respectă statutul elevului

Ritmul de parcurgerea materiei este potrivit pentru mine

Profesorul este interesat de starea mea de bine

Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină”

Formularul include și două câmpuri pentru răspunsuri deschise, locuri în care elevii se pot exprima liber și pot scrie ce nu merge. Primul este despre cum ar vrea ei să fie la această disciplină atmosfera sau profesorul:

Mi-aș dori ca la această disciplină să…”, după care al doilea câmp este un mesaj transmis profesorului: „

Dacă ar fi să spui profesorului un gând după acest semestru, care ar fi acesta?

La final elevul trece procentajul de ore la care a fost prezent în semestrul în care acordă feedback.

 

 

 

Articolul precedentSămânță de scandal în USR Gorj: Liderul de la Bălești vrea șef pe județ, nemulțumit de modul în care este condusă organizația
Articolul următorNiciun semn! Tânăr căzut în apele Jiului, duminică seara