Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că în România se poate face performanţă în educaţie, fără ca elevii să ia meditaţii.
”Cinci dintre cei şase premianţi de la olimpiadă, locul cinci la nivel mondial şi locul unu în Europa, sunt elevi care provin din familii care nu pot şi ai lor copii au ajuns să facă înaltă performanţă, fără ca familia să aibă un standard financiar spectaculos. Deci, este posibil să faci performanţă, trebuie să arătăm că se poate şi în şcolile româneşti. (…) Da (este posibil să faci performanţă fără meditaţii – n.red.). Avem exemple vii, sunt pregătite în şcoli care au un sistem de organizare capabil să îi pregătească, fără ca familiile să investească. Ei nu plătesc taxe. Din discuţiile cu aceşti copii minunaţi am înţeles foarte bine că s-a bucurat fiecare pentru propriul succes, dar explozia de bucurie a fost atunci când s-a anunţat locul pe care se află România, locul cinci mondial sau locul doi mondial. S-au bucurat pentru reuşita lotului acestei ţări mai mult decât s-au bucurat pentru propriile reuşite”, a declarat, la Digi 24, Cîmpeanu.