Ministrul Educației: Nu se amână sau anulează Examenele Naționale. Cum se va face certificarea competențelor profesionale

 

Examenele Naționale se vor desfășura, a anunțat, duminică seara, ministrul Educației, Monica Anisie. Astfel, Examenul de Evaluare Națională va începe la 15 iunie, iar cel de Bacalaureat în data de 22 iunie. Ministrul a respins amânarea sau anularea acestor etape foarte importante pentru elevi. În același context, a fost anunțat un alt mod de lucru în cazul certificării competențelor profesionale.

Decizia este deja luată, și anume că examenul de Evaluare Naţională începe pe data de 15 iunie, iar cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie. Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competențelor profesionale. Este vorba de certificarea competențelor pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor. Pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, vor fi realizate acest examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor”, a spus Monica Anisie, duminică seara, la Digi24.

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Municipalitatea ia măsuri suplimentare în școlile în care se vor desfășura Examenele Naționale
Articolul următorPlimbare cu costuri mari: Accidentat, amendat cu 2.000 de lei și dosar penal pentru mai multe infracțiuni