Plimbare cu costuri mari: Accidentat, amendat cu 2.000 de lei și dosar penal pentru mai multe infracțiuni

 

Un bărbat de 31 de ani, din Urdari, este cercetat penal după ce a plecat la plimbare, vineri, 1 mai, cu un moped neînregistrat în circulație, fără a avea permis de conducere. Mult dorita relaxare s-a încheiat la spital, tânărul suferind un accident în timp ce se deplasa din localitatea de domiciliu spre Fărcășești.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, un bărbat de 31 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulație, din direcția Urdari spre Fărcășești, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanț. În urma accidentului a rezultat rănirea acestuia, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge. Cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a transmis IPJ Gorj.

Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, întrucât nu avea asupra sa declarație pe propria răspundere.