Ministrul Energiei ,Sebastian Burduja, anunță că, până în 2032, va fi arsă huilă la termocentrala Paroşeni şi aceasta nu va fi închisă cel puțin până atunci.
“Termocentrala Paroşeni este una dintre cele mai moderne termocentrale din România. E modernizată cu fonduri japoneze. Acolo se arde huilă. Huila vine din Valea Jiului, din patru mine. Aceste patru mine nu au capacitatea cu oamenii care sunt acolo, ei scot huilă pentru a alimenta centrala Paroşeni două zile pe săptămână. Şi de câte ori o repornesc sunt nişte costuri, se foloseşte foarte mult gaz în procesul acesta de repornire a termocentralei. Şi explorăm un posibil parteneriat cu o companie americană, dar nu numai, e o şi o companie românească, sunt şi alţii care produc biomasă şi biomasa asta se poate arde în condiţii de mediu mult mai prietenoase în termocentrala de la Paroşeni. (…) Până în 2032 se va arde huilă la Paroşeni. Ne gândim la alternative, pentru că după 2032, presupunând că nu vom putea renegocia acel termen, ce facem cu Valea Jiului. E vorba despre această biomasă care se poate arde la Paroşeni pentru că cealaltă variantă este să închidem din 2032 o termocentrală modernă, nu mai ardem nimic pentru că nu mai avem huilă sau nu mai putem extrage”, a spus, la Prima News, ministrul.